Mediatizate foarte mult şi în România, alegerile pentru preşedinţia S.U.A. din 4 noiembrie 2008 au generat în rândul celor, tot mai puţini interesaţi de viaţa politică românească, un nivel al aşteptărilor ridicat faţă de competiţia electorală desfăşurată în toamna anului trecut. Partea de spectacol din campania americană, a făcut ca atenţia publicului de peste tot, să fie concentrată mai puţin spre programele celor doi candidaţi, a cv-urilor lor sau a mecanismelor care i-au propulsat. Cine s-a aşteptat ca după modelul american să audă şi în spaţiul nostru politic discursuri coerente, credibile şi cu putere mobilizatoare s-a înşelat puternic.
Campania electorală din România, nu avea cum să determine o participare masivă la vot atât datorită unui fals vot uninominal ale cărui carenţe au fost descoperite după promulgarea legii dar şi a unor dezbateri în care, candidaţii, deputaţi sau senatori, au devenit din perspectiva promisiunilor făcute, potenţiali primari de cartiere. Pentru o societate şi aşa plictisită de politică, singurul lucru de care mai era nevoie pentru ca absenteismul să atingă cote mari, era conturarea unor colegii electorale despre care s-a “ştiut” de la început că vor fi câştigate de un candidat sau altul.
Campania electorală din România, nu avea cum să determine o participare masivă la vot atât datorită unui fals vot uninominal ale cărui carenţe au fost descoperite după promulgarea legii dar şi a unor dezbateri în care, candidaţii, deputaţi sau senatori, au devenit din perspectiva promisiunilor făcute, potenţiali primari de cartiere. Pentru o societate şi aşa plictisită de politică, singurul lucru de care mai era nevoie pentru ca absenteismul să atingă cote mari, era conturarea unor colegii electorale despre care s-a “ştiut” de la început că vor fi câştigate de un candidat sau altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu